Trei tineri din Făgăraș, arestați după ce au furat peste o sută de relee CFR

Trei tineri din Făgăraș, arestați după ce au furat peste o sută de relee CFR
Publicat: 19/02/2013, 15:06
Actualizat: 06/02/2019, 04:49

Trei tineri din Făgăraș, cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani, au fost arestați preventiv, marți, pentru 30 de zile, fiind acuzați că au furat peste o sută de relee CFR de pe rutele Brașov- Rupea și Brașov-Făgăraș, pe care le-au ascuns la unul dintre ei acasă, în bibliotecă și sub pat.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiștii de la Transporturi Feroviare Brașov au fost anunțați, încă din luna noiembrie a anului trecut, că releele de tren de pe rutele Brașov-Rupea și Brașov-Făgăraș au început să dispară rând pe rând, punându-se astfel în pericol siguranța traficului feroviar și circulația trenurilor.

Cei trei au ajuns în atenția polițiștilor din luna ianuarie, dar abia luni s-a reușit prinderea lor, după ce suspecții au ieșit din nou la demontat relee de pe calea ferată, în noaptea de duminică spre luni.

Polițiștii au făcut o percheziție la domiciliul unuia dintre suspecți, în vârstă de 29 ani, și au găsit, ascunse într-o bibliotecă și sub un pat, 111 relee CFR, toate furate în noaptea de duminică spre luni și pe care nu au reușit să le valorifice la fier vechi.

Prejudiciul total estimat este de circa 190.000 de lei, potrivit sursei citate.

„Suspecții au fost reținuți de polițiști și prezentați Judecătoriei Rupea, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile pentru furt calificat, pătrundere fără drept în zona de siguranță a căii ferate, distrugere și semnalizare falsă. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documetarea întregii activități infracționale a suspecților”, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cod Rutier 2024. Șoferii obligați să oprească mașina. Nu pot conduce peste limită
Încă o taxă pentru acești români. Cine are centrală, plătește
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Rapperul P Diddy, vizat de peste 100 de noi acuzații de abuz sexual